Sunday

Am Dreptul Sa Nu Fiu Prostanac

Traiesc o spaima de fiecare data cand un american incepe o propozitie zicand: ‘Ai auzit ca in Romania…?’ In cei cinci ani de cand sunt student in Statele Unite, niciodata propozitia inceputa astfel nu mi-a prezentat o veste buna despre tara natala.


Prima data cand m-am comfruntat cu ‘Ai auzit ca in Romania…’ a fost pe la inceputul liceului cand a ajuns vorba si in America ca un grup de olteni de la tara au dezgropat un mort, i-au fiert inima si apoi au bagat un tarus in locul inimii inainte sa reingroape cadavrul, aceste actiuni find motivate de dorinta sateniilor de a scapa de strigoiul ce ii bantuiau. Presa romana, in goana ei neastamparata de senzational, a promovat subiectul timp de cateva zile, timp suficient pentru ca presa straina sa raporteze barbarismul neobisnuit al romaniilor.

Acum cateva zile am auzit de la cativa colegi americanii o alta stire din Romania la fel de ingrozitoare: faptul ca in Romania se dezbate folosirea flacarii violet in scopuri electorale. Inspaimantator nu a fost faptul ca niste colegi au glumit cu mine ci faptul ca acestia au descoperit acest fapt aparent divers in cotidianul The New York Times, un ziar cu zeci de milioane de cititori. Oare ce imagine ar fi avut acesti oameni despre Romania daca nu ar fi cunoscut grupul de studenti romani din universitate? Insa, oare ce parere si-au facut despre Romania celelalte zeci de milioane de americani care nu au cunoscut vreun student roman? Oare ce parere isi face senatorul american care citeste zilnic The New York Times despre tara asupra careia va trebui sa aprobe vanzarea de avioane multirole sau ridicarea vizelor pentru tranzitul cetateniilor sai? Oare ce va crede diplomatul american despre niste parteneri de dialog romani care se ocupa cu razboaie para-psihologico-spirituale? Voi in locul acestor decidenti americani ce ati crede despre Romania vazuta astfel? Daca ati raspunde la aceste intrebari cu sinceritate usturatoare veti descoperi de ce tremur de fiecare data cand aud propozitia: ‘Ai auzit ca in Romania…?’

Se poate spune ca de la politicienii nostri nu ne putem astepta la mai mult. Chiar daca acceptam faptul ca Mircea Geoana este un prostanac, acest lucru nu absolva presa pentru perpetuarea temei ezoterice la nesfarsit. Presa trebuie sa constientizeze ca ceea ce publica are un impact mai mare decat buzunarul patronului sau niste sondaje trecatoare. Ceea ce este scris in presa autohtona poate fi preluat si afara, iar ceea ce este preluat afara ne machiaza chipul cu care ne prezentam in lume, fie cel individual, fie cel national. Iar presa are responsabilitatea ca, fara a ingropa gunoiul sub pres, sa ajute la crearea unei imagini pozitive a tarii in lume. Iar presa poate indeplini acest obiectiv renuntand la discutia eterna pe subiecte tabloide jenante pentru propria tara.

Daca Mircea Geoana si Viorel Hrebenciuc vor sa se prezinte ca niste prostanaci, atunci sunt liberi sa o faca. Insa sa nu o faca pe seama mea sau a romanului care isi reprezinta tara cu demnitate in Afghanistan pentru ca fiecare cetatean are dreptul la o imagine publica proprie — o imagine care sa nu reflecte petele altora, nici chiar ale lui Geoana sau Hrebenciuc. Iar cand Geoana si Hrebenciuc ne incalca acest drept in scopuri politice, presa ii poate responsabiliza. Cum? Ei trebuie simplu ignorati din cand in cand, chiar si atunci cand acestia aduc ratinguri astronomice prin prostia lor.