Am auzit o stire la televizor si am gasit-o apoi aici: romanii isi cauta de lucru orice, oricum, dar nu oriunde, ci inafara tarii (presupun ca nu ar cauta de munca in strainatate daca statul roman ar da vreun semn ca intentioneaza sa stabilizeze in vreun fel economia bastinasa).
termenul specific folosit pentru cautarea de locuri de munca a fost: orice. daca nici asta nu e semn de disperare, atunci nu stiu cum sa interpretez.
Numai ca romanii au tot dreptul sa fie disperati. posibilitatile care se intrevad pentru tara sunt anemice. fmi nu ne mai da bani decat daca statul e refuzat de bancile proprii. dobanzile pe care le practica bancile nu se compara cu cele ale fondului, dar cui ii pasa, pana la urma tot romanul plateste (iar datoria externa a romaniei a depasit inca din 2010 de suma de 90 de miliarde de euro). acum vreo doua zile, la unul dintre jurnalele de stiri ni se transmitea, optimist, ca anul acesta vom inregistra o crestere economica de 2,5 % daca reusim sa absorbim fonduri europene in valoare de un miliard de euro. stirea mi s-a parut o gluma proasta: romania nu a fost in stare sa absoarba un miliard de euro din bani europeni din 2007 incoace, de cand am intrat in uniune, e exclus sa avem o ajungem la o asemenea capacitate intr-un singur an. viitor de aur tara noastra are…
Cred ca in acest peisaj de apoclipsa, cel mai prost stau romanii care ajung la 35 de ani. daca pana la implinirea a 35 de ani statul isi mai ajuta cat de cat cetatenii: tinerii au acces la case de la anl, mai primesc niste bani daca isi deschid imm-uri, mai o scadere de impozite, mai o bucata de teren sa isi faca o casa, etc., dupa ce implinesc 35 de ani si pana la pensie, romanii si-au “incheiat” existenta, din perspectiva statului. nu mai figureaza decat ca si platitori de impozite. desi segmentul 35-50 de ani e, cred, cel mai productiv din economie, nu mai primeste nici un fel de stimulare. la revedere “bonusuri” si privilegii, dragi cetateni, desi dupa 35 de ani. la revedere locuinte, credite, subventii. europenii, la 35 de ani, ajung sa se bucure de viata, de familie, de cariere. romanii, europeni doar cu numele, cand ajung la varsta de 35 de ani, ajung la un sfarsit de drum. si asta tocmai in relatia cu statul pe care il sprijina prin impozite. Asa ajung romanii sa isi doreasca sa faca orice, dar nu in tara lor…