Pentru a-si defini o identitate politica, candidatii trebuie sa accentueze diferentele intre ei si sa minimalizeze asemanarile dintre ei. Luna care se va incheia in cateva zile le-a oferit aspirantilor la presedentie nenumarate astfel de oportunitati,
dar nici unul dintre ei nu a avut curajul sa profite de ele. Ma refer la doua momente: greva magistratilor si croirea legii unice a salarizarii pentru a-i satisface, cat si plata salariilor la CFR dupa deraierea acceleratului de Timisoara.
Greva magistratiilor ar fi fost un veritabil sac de box politic. Cu 20% din populatie afectata direct si 60% din alegatori avand o opinie nefavorabila grevei, un atac violent impotriva magistratilor ar fi placat direct grijile afectatilor si ar fi aratat verticalitate intr-o lume aplecata la pupat. Mai mult, pe o scena politica majoritar compusa din idioti si sfatuita in general de “prosti cu diplome”, foarte putini s-ar fi asteptat la un atac riscant, care ar fi amplificat efectul unei astfel de miscari. De exemplu, Crin Antonescu — cel care era in postura cea mai buna de a face aceasta miscare fiind in opozitie si avand si precedentul opunerii PNL cresterii salariilor profesorilor anul trecut — putea spune lucrurilor pe nume: nu sunt bani si ca magistratii astfel cer indatorarea intregii populatiei pentru a satisface o singura categorie sociala. In continuare, Crin trebuia sa acuze guvernul de slabiciune in fata unor interese speciale atunci cand Boc si Geoana au cedat si le-au crescut lefele magistratilor prin lege si putea sa mai spuna ca astfel se incurajeaza greva si nu munca, iar fara munca, cum vrem sa iesim din criza? Geoana putea lansa un mesaj socialist si redistributiv spunand ca el nu mareste salariile unei clase deja privilegiate care saboteaza prin greva pe cei ce muncesc. Alternativ, Geoana ar fi trebuit sa militeze pentru platizarea mai mare a cotelor salariale.
Acelasi rationament s-ar fi putut aplica si la deraierea acceleratului de Timisoara; cineva ia o piesa din infrastructura, produce un dezastru si determina Ministerul Transporturiilor sa plateasca toate salariile CFRistiilor. In acest caz argumentul ar fi putut curge dupa cum urmeaza: platind salariile dupa sabotaj se incurajeaza acte de sabotaj ale sigurantei publice; cum deraierile s-au tinut lant, politicianul care lansa primul ipoteza putea arata cu degetul spunand ca a avut dreptate. Si aici s-ar fi repetat lozinca lipsei de verticalitate a politicienilor.
Insa nu oricine poate lansa astfel de atacuri — fara postura si cuvintele de rigoare, aceste atacuri ar fi putut sa se intoarca impotriva lansatorilor. Dar aici s-ar fi vazut cine are autoritatea de lider, cine poate rezista presiuniilor populiste fara sa piarda voturi. S-ar fi vazut cine intelege ca riscul este pretul oportunitatii, mai ales, al oportunitatii unice. Dar mai important, s-ar fi vazut cine apara cu adevarat interesele societatii inainte de alegeri….